miercuri, 13 august 2014

Damavand 5871m - cel mai inalt vulcan din Asia


A fost fantastic! Am ajuns pe varf, desi veneam dupa o expeditie ratata pe Elbrus (o sa va povestesc si despre asta, ca, acum, m-am impacat cu ea). Eram in Iran, o tara deosebita, cel mai inalt vulcan din Asia, peisaje, colegi de echipa...minunat! Intai o sa pun ceva din articolul care mi-a placut foarte mult:
 
"A stabilit deja două recorduri mondiale - Dor Geta Popescu (11 ani) îi depăşeşte recordurile surorii sale, cunoscuta alpinistă Crina Coco Popescu (20 de ani). Geta are deja în palmares două recorduri mondiale de vârstă. Crina Coco Popescu (20 de ani) şi Dor Geta Popescu (11 ani), din Râşnov, au stabilit recorduri mondiale de alpinism la vârste fragede şi au atins culmi montane greu accesibile chiar şi pentru adulţi.


Dor Geta Popescu îi calcă pe urme surorii sale mai mari şi este deja un fenomen, ea stabilind două recorduri de vârstă. A urcat prima dată pe munte când abia ştia să vorbească. Tatăl şi sora ei mai mare i-au insuflat pasiunea pentru alpinism şi escaladă. „Ne-am mutat de la Bucureşti la Râşnov înainte să se nască fetele tocmai pentru a fi mai aproape de munte. Alpinismul este pentru noi un mod de viaţă, iar fetele urmează cu succes tradiţia familiei.  Pe Geta am dus-o prima dată pe munte când avea 3 ani, în Postăvaru“, a povestit Ovidiu Popescu, tatăl fetei. A escaladat doi dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii. Dor Geta Popescu a prins drag de acest sport după ce sora ei mai mare, Crina Coco Popescu, a intrat în Cartea Recordurilor. 

Ambiţioasă din fire, Geta şi-a propus să doboare performanţele surorii ei. Deocamdată, a şi reuşit, fiind cea mai tânără sportivă care a escaladat doi dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii. „Iubesc acest sport şi sper să reuşesc să bat cât mai multe recorduri. Nu este un sport uşor, am nevoie de mult antrenament, disciplină şi multă voinţă deoarece condiţiile de pe munte sunt extrem de dificile. Eu cred că dacă îţi doreşti cu adevărat ceva, atunci poţi reuşi. Trebuie doar să crezi în tine“, a spus Dor Geta Popescu."





 
 









Acum va voi povesti cum a fost acolo.
Am mers in nordul Teheranului, pentru aclimatizare pe un munte  cam de 4000 de metri inaltime. Am urcat pe varf, acolo am stat aproximativ o ora ca sa ne obisnuim cu altitudinea. Cand am coborat, in zona de agrement de la poalele muntelui am gasit un panou de escalada. M-am catarat si eu cu rochita si basma pe cap cum este obiceiul in Iran. 

A doua zi am plecat spre Damavand; abia asteptam sa vad muntele, sa ajung pe el si sa vad cum este acolo si cum se vor desfasura lucrurile. Am urcat la refugiu in cateva ore, ne-am scos sacii de dormit si ne-am amenajat locul pe priciul de sus. Ma tot duceam pe afara sa ma catar pe stanci de unde, seara, se vedeau luminitele localitatilor de jos si in zare cele ale Teheranului. 

Am dormit la refugiu iar a doua zi am mers catre varf, sa ne aclimatizam. Aerul era din ce in ce mai rarefiat si se simtea mirosul de sulf de la emanatiile din varful conului vulcanic. 

In ziua de varf ne-am trezit pe la ora 4 dimineata si am inceput ascensiunea la lumina lanternelor frontale. La inceput o panta inclinata acoperita de grohotis, am continuat cu un abrupt stancos pe care am ajuns pe o vale abrupta si am iesit intr-o creasta. De acolo se vedea urcusul final si norii de sulf. Am ajuns pe varf dupa ce am trecut prin norii ce ne faceau respiratia si mai grea. O priveliste fantastica, cu conuri secundare care aruncau coloane de gaz, cu un ghetar ce urca pe partea nordica si cu stanca de varf pe care sunt niste animalute mumificate. 

M-am bucurat de reusita, de vremea foarte buna, de peisaje impreuna cu colegii Altitude Expeditions Team - Dorina Tudor,  Bogdan Dudau, Rica Cristinel si Poiana Simion. Eram cu toti fericiti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu